Stadionul Dinamo: Constructorii vor incepe lucrarile

Stadionul Dinamo: Constructorii vor incepe lucrarile

Constructorii Stadionului Dinamo pot oficial să înceapă lucrările. Compania Națională de Investiții a predat amplasamentul constructorului – Asocierea Bog’Art (lider), ACI Cluj SA, Dico & Țigănaș Birou de Proiectare și UTI Construction and Facility Management SRL, marcând începerea efectivă a lucrărilor la noul Stadion Dinamo, din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Evenimentul a avut loc în prezența reprezentanților CNI și ai constructorului, reprezentând primul pas concret în realizarea unei arene moderne, construită la standarde internaționale.

Contractul are un termen de execuție de 25 de luni iar în perioada următoare constructorul va organiza șantierul în vederea desfășurării lucrărilor.

„Noul Stadion Dinamo va fi construit pe locul arenei care a scris istorie, un spațiu încărcat de emoție și amintiri și va oferi suporterilor o arenă modernă, demnă de spiritul și tradiția dinamovistă. Este mai mult decât un șantier. Este începutul unei renașteri. Un moment așteptat de generații de suporteri, care au trăit aici victorii și emoții de neuitat”, au transmis reprezentanții CNI.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/stadionul-dinamo-constructorii-vor-incepe-lucrarile/