Autostrăzi de zeci de miliarde de lei, spitale regionale așteptate de peste un deceniu, linii de cale ferată modernizate, dar și investiții mai mici, dar care pot fi finalizate rapid. Acestea sunt incluse în ”Lista proiectelor de investiții semnificative prioritizate pentru 2026”, stabilită de Ministerul Finanțelor (listă atașată la finalul știrii).
În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei, ierarhizate după punctajul obținut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici.
În cadrul procesului de ierarhizare realizat la nivelul ordonatorilor principali de credite, următoarele obiective de investiții ocupă poziții prioritare:
Infrastructură Rutieră: Autostrada A7 (Ploiești – Pașcani), Autostrada A1 (Secțiunile Sibiu – Pitești) și Autostrada A8 (Târgu Mureș – Iași – Ungheni).
Infrastructură Feroviară: Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad și reabilitarea liniei Brașov – Sighișoara.
Sănătate: Construirea celor trei Spitale Regionale de Urgență (Iași, Cluj-Napoca și Craiova) și a unităților spitalicești noi finanțate prin programe strategice.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/proiectele-de-investitii-prioritizate-ce-se-va-construi-in-2026/


