Proiecte de 3,45 mld euro, aflate pe lista de rezerve, vor fi finantate prin Programele Regionale

Proiecte de 3,45 mld euro, aflate pe lista de rezerve, vor fi finantate prin Programele Regionale

Au fost semnate convențiile de finanțare a creditelor de angajament pentru lansarea contractărilor și plăților aferente celor opt Programe Regionale 2021 – 2027, pentru bugetul din acest an.

Aceste acorduri anuale încheiate între Autoritățile de Management și Ministerul Finanțelor permit semnarea unor contracte care depășesc alocarea inițială a programelor regionale, utilizând resurse din bugetul de stat.

Măsura are ca scop accelerarea investițiilor din fonduri europene în toate regiunile țării și flexibilizarea mecanismelor de finanțare, astfel încât aproximativ 3,45 miliarde de euro să poată fi direcționați către noi proiecte locale încă din 2026, potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.

Convențiile de finanțare au fost semnate pentru implementarea financiară a celor opt programe regionale gestionate descentralizat prin Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR).

Prin aceste programe sunt finanțate investiții locale precum drumuri, spitale, sprijin pentru IMM-uri, digitalizare sau regenerare urbană.

Practic, convențiile permit finanțarea unor proiecte aflate pe lista de rezervă, care nu ar fi putut fi contractate din cauza depășirii bugetului disponibil prin programul regional.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/proiecte-de-345-mld-euro-aflate-pe-lista-de-rezerve-vor-fi-finantate-prin-programele-regionale/