Primul ghid pentru organizarea plajelor a fost lasat de Ministerul Mediului si OAR

Primul ghid pentru organizarea plajelor a fost lasat de Ministerul Mediului si OAR

Regulile unitare pentru organizarea spațiului de plajă, accesul public și calitatea amenajărilor sunt stabilite prin primul ghid de ocupare și utilizare a plajelor de pe litoralul românesc, elaborat de Ordinul Arhitecților din România pentru Ministerul Mediului.

Ghidul acoperă șapte zone reprezentative ale litoralului – Năvodari, Mamaia, Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla și Vama Veche – selectate pentru a reflecta diversitatea situațiilor existente și pentru a fundamenta reguli aplicabile la scară națională.

Diana Buzoianu, ministra Mediului, a declarat: „ În perspectiva noilor contracte de închiriere pe 10 ani, acest document oferă repere clare pentru modul în care vor arăta și vor funcționa plajele. Analizăm inclusiv posibilitatea ca aceste principii să devină parte integrantă din contracte, astfel încât regulile să nu mai fie opționale”.

Documentul reprezintă prima etapă a unui proces mai amplu de reformă a modului în care sunt administrate plajele din România, urmând ca în fazele următoare să fie dezvoltate soluții aplicate, direct în teren, care să stea la baza viitoarelor documentații urbanistice și a reglementărilor pentru viitoarele sezoane estivale.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/primul-ghid-pentru-organizarea-plajelor-a-fost-lasat-de-ministerul-mediului-si-oar/