A intrat în vigoare legea privind aplicarea unor măsuri pentru accelerarea implementării investițiilor publice în domeniul construcțiilor, act normativ care introduce reguli temporare și derogatorii pentru recepția lucrărilor, cu scopul de a evita blocarea proiectelor finanțate din fonduri publice (legea este atașată la finalul știrii).
Noua lege permite, în anumite situații justificate, recepția la terminarea lucrărilor chiar dacă unele lucrări auxiliare nu sunt finalizate. Acestea nu trebuie însă să afecteze utilizarea construcției conform destinației aprobate, iar finalizarea lor trebuie asumată într-un termen determinat.
Legea se aplică, fără a se limita la: lucrări de renovare energetică și/sau renovare integrată a clădirilor, lucrări de construire a clădirilor noi, alte investiții publice pentru care este necesară recepția lucrărilor în vederea decontării și utilizării fondurilor publice.
Măsurile prevăzute au ca scop:
– permiterea admiterii recepției la terminarea lucrărilor, cu suspendarea recepției exclusiv pentru anumite lucrări auxiliare nefinalizate;
– asigurarea decontării etapizate a lucrărilor executate și recepționate;
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/pnrr-legea-privind-receptia-lucrarilor-esentiale-a-intrat-in-vigoare/


