Grupul Monsson a luat in concesiune un teren de peste 3 hectare pe care urmează să construiască un sistem de stocare a energiei electrice în baterii (BESS), în paralel cu realizarea unui centru de formare și reconversie profesională în domeniul energiei regenerabile și al instalațiilor de stocare.
Tot aici va dezvolta o fabrică de componente pentru echipamente din industria energiei regenerabile.
Contractul de concesionare a fost semnat de către președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache.
Terenul intravilan aflat în proprietatea privată a Consiliului Județean Hunedoara face parte din Ansamblul Istoric Mina Petrila.
Procedura de licitație privind concesionarea terenului s-a derulat la finele anului trecut, a avut doi participanți, iar oferta Wind Power Energy, parte a grupului Monsson, a fost declarată câștigătoare de către comisia de evaluare din cadrul Consiliului Județean Hunedoara.
Compania Wind Power Energy, deținută de grupul Monsson, a împrumutat peste 3 milioane euro de la Unicredit Bank pentru proiectele pe care le va dezvolta la Petrila.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


