Ministerul Finanțelor a analizat măsurile propuse de constructori, prin Federația Patronatelor Societăților din Construcții, măsuri ce vizează de la compensarea obligațiilor fiscale cu sumele de încasat de la stat, până la modificări fiscale și scheme de sprijin pentru finanțare.
La solicitarea ARENA Construcțiilor, Ministerul Finanțelor ne-a transmis punctul său de vedere privind propunerile constructorilor:
- Compensarea tuturor obligațiilor de plată ale operatorilor economici pentru lucrările executate cu obligațiile de plată ale statului. În actualele condiții, constructorii nu mai pot plăti în avans contribuțiile pentru sumele neîncasate.
Compensarea datoriilor fiscale este posibilă doar atunci când aceleași părți sunt, simultan, și debitor și creditor una față de cealaltă, iar creanțele sunt administrate de aceeași instituție publică.
În practică, acest mecanism funcționează exclusiv în relația directă dintre contribuabil și ANAF. Prin urmare, sumele pe care constructorii le au de încasat de la autoritățile locale sau de la alte instituții publice nu pot fi compensate cu obligațiile fiscale datorate statului, deoarece aceste creanțe nu sunt gestionate de aceeași autoritate, după cum a explicat ministerul:
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


