Ministerul Dezvoltarii face consultari pentru reforma administratiei

Ministerul Dezvoltarii face consultari pentru reforma administratiei

O dezbatere publică privind pachetul de măsuri pentru reforma administrației, pentru care Guvernul urmează să își angajeze răspunderea în Parlament, va fi organizată la Ministerul Dezvoltării.

Ministerul invită angajații din administrație, autoritățile locale și pe toți cei interesați la consultări publice pe marginea proiectului de lege care vizează restructurarea aparatului public și creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.

Dezbaterea publică va avea loc vineri, pe 23 ianuarie, de la ora 10:00, în sistem online.

Confirmarea participării se face la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până pe 22 ianuarie, ora 16:00, menționând coordonatele de contact (nume și prenume / organizație reprezentată, adresa de e-mail) potrivit cărora vor accesa platforma electronică pusă la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru organizarea dezbaterii publice.

Propunerile formulate vor fi consemnate și făcute publice, în cadrul procesului de transparență decizională.

În cadrul proiectului de lege, MDLPA propune introducerea mandatelor limitate și a rotației obligatorii sau voluntare pentru înalții funcționari publici și funcționarii de conducere din posturi considerate sensibile, precum achizițiile publice, resursele umane sau controlul.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/ministerul-dezvoltarii-face-consultari-pentru-reforma-administratiei/