Drumul Expres Focsani – Braila: Vor fi expropriate imobile de peste 36 mil lei

Drumul Expres Focsani – Braila: Vor fi expropriate imobile de peste 36 mil lei

Pentru construirea Drumului Expres Focșani – Brăila, vor fi expropriate 3.299 de imobile private din județele Vrancea și Brăila, imobile care fac parte din coridorul de expropriere al obiectivului de investiții (găsiți lista exproprierilor la finalul știrii).

Valoarea despăgubirilor depășește 36 milioane de lei, iar suprafața totală vizată este de 8.675.223 mp, reprezentând terenuri cu sau fără investiții.

Sunt vizate imobile din județele Vrancea și Brăila situate pe raza localităților Slobozia Ciorăști, Milcovul, Gologanu, Vulturu, Măicănești din județul Vrancea și pe raza localităților Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Măxineni, Romanu, Siliștea, Vădeni, Cazasu din județul Brăila.

Traseul Drumului Expres Focșani – Brăila își are originea în partea de Est a Municipiului Focșani, fiind conectat printr-un nod rutier la viitoarea Autostradă Buzău – Focșani. Are o dezvoltare de la Est către Vest până la Brăila și are punct final nodul rutier de conexiune cu Drumul Expres Buzău – Brăila, în Est-ul Municipiului Brăila.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/drumul-expres-focsani-braila-vor-fi-expropriate-imobile-de-peste-36-mil-lei/