Verificarea modului în care sunt atribuite și derulate contractele de investiții publice, aprobate situațiile de lucrări, efectuate plățile și înregistrate activele în evidența contabilă sunt în atenția Curții de Conturi.
Două recente misiuni de audit derulate la nivelul unor comune din județele Bihor și Cluj arată ce tipuri de nereguli pot fi constatate în urma unor astfel de controale.
Abateri constatate la o comună din județul Bihor
Concluziile unui raport al Curții de Conturi relevă faptul că UAT Comuna Spinuș ar fi acceptat la plată situații de lucrări care includ cantități de lucrări mai mari decât cele real executate.
Alte abateri constatate au mai fost neconstituirea garanției de bună execuție a unor lucrări și efectuarea unor plăți în avans fără respectarea prevederilor contractuale privind execuția unor lucrări de investiții.
Auditul a vizat „Verificarea ca urmare a unor informații apărute în mass media, sau din alte surse, a unor sesizări primite de Curtea de Conturi”.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


