Autoritățile și instituțiile publice ar putea avea obligația de a îi notifica pe contribuabili, cu cel puţin 30 de zile înainte, cu privire la obligaţia de a depune documente (în vederea primei eliberări) sau de a se prezenta pentru reînnoirea unui act administrativ cu durată de valabilitate limitată.
Aceasta dacă va fi votată o nouă iniţiativă legislativă depusă de mai mulți senatori USR la Senat spre dezbatere.
Măsura urmăreşte nu doar îmbunătăţirea gradului de conformare, ci şi o schimbare de mentalitate în relaţia dintre administraţia publică şi cetăţean.
Trimiterea unui mesaj infomativ trebuie privită ca o formă de respect instituţional faţă de contribuabil, consideră inițiatorii proiectului legislativ.
Proiectul propune intrarea în vigoare a obligaţiei de notificare începând cu data de 1 ianuarie 2027, pentru a permite instituţiilor şi entităţilor vizate să îşi adapteze infrastructura şi procedurile interne.
Totodată, proiectul stabileşte în mod clar că neprimirea notificării sau întârzierea acesteia, din motive obiective sau tehnice, nu poate constitui o justificare pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale de către cetăţeni.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


