Cele mai mari 11 contracte neatribuite ale CNI asteapta finantare

Cele mai mari 11 contracte neatribuite ale CNI asteapta finantare

Cele mai mari 11 contracte pentru proiectare și execuție lucrări de construcții, care încă nu au fost atribuite de Compania Națională de Investiții (CNI), așteaptă undă verde pentru semnare, procedurile de achiziție publică fiind în faza finală de mai mult timp.

Aproape toate au trecut de etapa contestațiilor sau de etapele care le pot bloca semnarea.

Aceste mari contracte, ce așteaptă să fie încheiate au valori estimate cuprinse între 66 de milioane de lei și aproape 570 de milioane lei.

Valoarea lor estimată totală este de peste 2,23 miliarde lei fără TVA.

Stadionul „Dan Păltinișanu”

Curtea de Apel a obligat autoritatea contractantă să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei câștigătoare, la 8 luni după ce compania a formulat recurs.

Valoarea contractului este estimată la peste 569,8 milioane lei, fără TVA.

În aprilie, Compania Națională de Investiții desemnase câștigătoare asocierea condusă de Con-A, decizie contestată ulterior de Concelex.

Instanța a obligat asocierea Con-A la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de peste 11,6 milioane lei.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/cele-mai-mari-11-contracte-neatribuite-ale-cni-asteapta-finantare/