Casa Verde Fotovoltaice: Peste 560 de instalatori au fost validati pentru verificarea documentatiilor

Casa Verde Fotovoltaice: Peste 560 de instalatori au fost validati pentru verificarea documentatiilor

Peste 560 de instalatori au fost validați de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru a verifica documentațiile depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice (la finalul știrii găsiți lista).

“De astăzi, persoanele fizice și unitățile de cult care au aplicat în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice pot alege unul dintre cei 562 de instalatori validați pentru verificarea documentației depuse. În acest an, 65.996 de persoane fizice și 670 de unități de cult au solicitat sprijin prin acest program, urmărind să devină prosumatori în viitorul apropiat. Prin producerea de energie verde, acești peste 66.000 de beneficiari vor reuși să își reducă facturile la energie și să contribuie activ la reducerea emisiilor de CO2, accelerând tranziția României către surse regenerabile de energie”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu

În termen de maximum 90 de zile, calculate de astăzi, 11 decembrie 2024, vor fi parcurse următoarele etape:

✓ selectarea de către solicitant a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei;

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/casa-verde-fotovoltaice-peste-560-de-instalatori-au-fost-validati-pentru-verificarea-documentatiilor/