CAIR – FPTR:  Deschiderea sezonului estival in sudul litoralului necesita reluarea circulatiei trenului Constanta – Mangalia

CAIR – FPTR:  Deschiderea sezonului estival in sudul litoralului necesita reluarea circulatiei trenului Constanta – Mangalia

Măsuri urgente pentru reluarea, înainte de deschiderea sezonului estival, a circulației trenului Constanța – Mangalia sunt cerute Executivului de către operatorii din turism, din cadrul Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR).

Astfel, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) atrage atenția că lucrările de modernizare la Halta Neptun h.c. și Halta Costinești Tabără au depășit termenul inițial menționat public ca fiind 6 ianuarie 2026 și au fost prelungite până la 31 mai 2026, din cauza condițiilor meteo și a unor situații neprevăzute pe șantier.

Totodată, în ceea ce privește Gara Mangalia este indicat public faptul că nu a fost încă identificată o sursă de finanțare pentru demararea lucrărilor.

Suspendarea circulației trenurilor de călători pe relația Constanța – Mangalia și înlocuirea cu autobuze a fost comunicată oficial pentru intervalul 1 ocrtombrie 2025 – 2 februarie 2026.

În plus, interfețele oficiale de informare și cumpărare a biletelor indică, în practică, un regim de transfer cu autobuzul pe relația Constanța – Mangalia și retur până la 31 mai 2026, ceea ce prelungește efectele negative exact în debutul sezonului estival.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/cair-fptr-deschiderea-sezonului-estival-in-sudul-litoralului-necesita-reluarea-circulatiei-trenului-constanta-mangalia/