Noi lucrări vor putea demara pe secțiunea I Târgu Mureș – Miercurea Nirajului a autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, fiind emisă o nouă autorizație de construire pentru acest tronson.
Această nouă autorizație vizează Etapa IV a proiectului.
Lucrările autorizate se vor desfășura pe teritoriul județului Mureș, în aria administrativă a unităților administrativ-teritoriale Gheorghe Doja, Crăciunești, Acățari, Păsăreni, Gălești și Miercurea Nirajului.
Stadiul fizic al lucrărilor la această autostradă era de 23,63% la început de decembrie, conform CNAIR.
În etapa IV au fost autorizate: lucrări de drum, de consolidări, de structuri, inclusiv poduri și pasaje pe autostradă, precum și pasaje peste autostradă; lucrări hidrotehnice; lucrări de relocare și protejare a utilităților.
Valoarea lucrărilor autorizate este de peste 102,5 milioane lei, fără TVA.
Suprafața totală a terenului vizat de această etapă este de 375.562 mp.
Durata de execuție a lucrărilor autorizate prin această etapă este de 12 luni, calculată de la data începerii efective a lucrărilor, care va fi notificată în prealabil.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


