Lucrările la lotul 2A Ditrău – Grințieș, unul dintre cele mai dificile loturi de autostradă din România, ar putea fi împărțit în mai multe tronsoane.
Astfel, devine posibil scenariul în care un prim tronson, de circa 10 – 15 km, ar putea fi deschis înainte de termenul contractual.
Totuși, avertizează Alex Lancuzov, reprezentantul CNIR, momentan aceasta este una dintre variantele de lucru, iar la mijloc este și decizia UMB, care va preda proiectul tehnic.
Echipa CNIR, împreună cu antreprenorul și echipa Supervizorului au efectuat săptămâna aceasta o recunoaștere detaliată pe întreg aliniamentul lotului Ditrău-Grințieș din județul Harghita.
Discuțiile s-au concentrat pe soluțiile pentru accelerarea proiectului și au avut în vedere inclusiv împărțirea pe tronsoane a acestui proiect, astfel încât să fie avizat cât mai curând posibil, potrivit lui Gabriel Budescu, director general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere.
„Avantajul împărțirii pe tronsoane este că Antreprenorul poate preda Proiectul tehnic și Proiectul pentru Autorizația de Construire mai rapid pe zona unde poate intra.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


