Autostrada A0 Bucuresti Nord: Pe Joita – Corbeanca lucrarile se apropie de 68%

Autostrada A0 Bucuresti Nord: Pe Joita – Corbeanca lucrarile se apropie de 68%

Stadiul fizic pe lotul 1 Joița – Corbeanca din Autostrada A0 București Nord se apropie de 68%.

Totuși, pentru respectarea termenului contractual de finalizare, din aprilie 2027, este necesară accelerarea lucrărilor pe sectoarele rămase în urmă, a explicat directorul general CNAIR, Cristian Pistol.

CNAIR monitorizează permanent ritmul de execuție pe întregul lot.

Asocierea de constructori români și italieni Retter – Pizzarotti este mobilizată pe cei 17,5 km ai acestui lot cu 780 de muncitori și 340 de utilaje.

Pe sectorul cuprins între km 12+100 și km 20+000 s-au așternut deja primele două straturi de asfalt (stratul de bază și binderul).

Urmează să se aștearnă stratul de uzură și să se traseze marcajele, după finalizarea altor lucrări în șantier.

La ora actuală, terasamentele sunt realizate în proporție de 99%, iar în paralel se lucrează la: execuția rampelor pasajelor de la km 18+303 și km 19+595 și la parcările de scurtă durată.

Pe sectorul dintre km 2+300 și km 12+100 se lucrează la terasamente și la rampele pasajelor peste autostradă.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/autostrada-a0-bucuresti-nord-pe-joita-corbeanca-lucrarile-se-apropie-de-68/