Au început lucrările pentru cele două pasaje subterane de la Crișul și Gară, din cadrul proiectului „Coridorul de mobilitate urbană Magheru – Republicii”, investiție strategică pentru fluidizarea traficului și modernizarea transportului public din municipiul Oradea.
Cele două investiții presupun reabilitarea a aproximativ 2 kilometri de bulevard, dintre care aproape un kilometru va reprezenta infrastructură de pasaje și rampe de acces.
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a subliniat faptul că proiectele privind modernizarea infrastructurii și realizarea pasajelor au fost începute încă din anul 2008, odată cu dezvoltarea unei strategii coerente de mobilitate urbană pentru municipiul Oradea.
Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 30 de milioane de euro fără TVA, din care aproximativ 20 de milioane de euro reprezintă finanțare europeană.
Proiectul include, de asemenea:
– modernizarea liniilor de tramvai;
– reabilitarea carosabilului;
– coborârea cablurilor în subteran;
– modernizarea iluminatului public;
– amenajarea trotuarelor și a spațiilor verzi
Termenul contractual de execuție este de 22 de luni, însă municipalitatea și constructorii și-au propus ca circulația auto și circulația tramvaielor să fie reluate până la începutul anului școlar 2027.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/au-inceput-lucrarile-de-30-mil-euro-la-doua-pasaje-subterane-din-oradea/


