Achizitiile prin programul SAFE: Guvernul stabileste limita de 30 mai 2026

Achizitiile prin programul SAFE: Guvernul stabileste limita de 30 mai 2026

Guvernul introduce reguli noi pentru derularea achizițiilor cu finanțare prin programul european SAFE, stabilind atât termene-limită clare, cât și posibilitatea modificării contractelor aflate în derulare.

Potrivit noilor prevederi, dacă până la data de 30 mai 2026 o autoritate contractantă nu încheie contractul de achiziție publică aferent unei achiziții individuale, aceasta are dreptul să anuleze procedura de atribuire fără obligația de a plăti daune.

Alternativ, autoritatea poate opta pentru încheierea unui contract prin achiziție în comun, termenul limită pentru această variantă fiind 31 decembrie 2027.

În același timp, actul normativ permite adaptarea contractelor deja aflate în derulare.

Astfel, prin derogare de la legislația generală în domeniul achizițiilor publice, autoritățile contractante pot modifica aceste contracte, cu respectarea condițiilor de eligibilitate din Regulamentul (UE) 2025/1.106.

Modificările pot consta în introducerea de noi autorități contractante în cadrul contractului (În legislația clasică a achizițiilor, nu pot fi modificate părțile contractului după semnare. Guvernul a introdus o derogare clară de la această regulă pentru proiectele SAFE).

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/achizitiile-prin-programul-safe-guvernul-stabileste-limita-de-30-mai-2026/