A8, Tg Frumos – Letcani: CNIR plateste 30% din onorariul avocatilor Makyol

A8, Tg Frumos – Letcani: CNIR plateste 30% din onorariul avocatilor Makyol

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) rămâne obligată să plătească 8.000 de lei cheltuieli de judecată către asocierea condusă de compania turcă Makyol, reprezentând onorariul avocaților.

Aceasta după ce Curtea de Apel București i-a respins definitiv o plângere formulată în cadrul procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a tronsonului 2 Târgu Frumos – Lețcani din Autostrada A8.

Litigiul a pornit după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis parțial contestația formulată de Makyol împotriva unei solicitări de clarificări emise de CNIR.

CNSC a eliminat un paragraf din solicitarea de clarificări transmisă de CNIR, considerând nelegală cererea prin care constructorului turc i se solicita „justificarea tuturor elementelor componente aferente lucrărilor de artă”.

În același timp, Consiliul a obligat autoritatea contractantă să continue procedura „fără a lua în considerare paragraful eliminat” și a dispus plata a 8.000 de lei către Makyol, reprezentând cheltuieli de judecată.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/a8-tg-frumos-letcani-cnir-plateste-30-din-onorariul-avocatilor-makyol/