A1 Sibiu – Pitesti: zilele urmatoare vor fi dati in trafic 16 km din Sectiunea 5 Curtea de Arges – Pitesti

A1 Sibiu – Pitesti: zilele urmatoare vor fi dati in trafic 16 km din Sectiunea 5 Curtea de Arges – Pitesti

Un tronson de 16 km din secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești (30 km) a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești va fi dat în trafic zilele următoare.

Întreg tronsonul are termen de finalizare peste 8 luni. Acum circulația va fi deschisă între nodurile rutiere de la Bascov și Băiculești.

Antreprenorul are mobilizate în șantier 1179 persoane, 190 utilaje și echipamente și 152 autovehicule, a anunțat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în ministerul Transporturilor.

Cu mobilizarea actuală, autoritățile estimează că restul secțiunii până la Curtea de Argeș va fi dat în trafic în primăvară, înaintea termenului contractual.

Contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 5 a fost atribuit pe 12 mai 2020 firmei Webuild. Valoarea contractului este de peste 1,710 miliarde lei fără TVA. Aceasta este singura secțiune din Sibiu – Pitești care are termenul de finalizare în 2025.

Pentru restul de circa 79 km de pe celelalte 4 secțiuni care vor lega Sibiul de Pitești mai avem de așteptat cel puțin până în 2027.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/a1-sibiu-pitesti-zilele-urmatoare-vor-fi-dati-in-trafic-16-km-din-sectiunea-5-curtea-de-arges-pitesti/