Achizițiile publice pentru proiecte cu finanțare din Programul de Dezvoltare Durabilă, prin care sunt continuate investițiile demarate în perioada anterioară de programare prin Programul
Pentru perioada 2025 – 2034 sunt anunțate 336 de proiecte de producere a energiei electrice din surse regenerabile, cu puteri aprobate pentru evacuare mai mari sau egale cu 1 MW. Acestea au
Măsuri esențiale pentru sprijinirea implementării proiectelor din cadrul Componentelor C6 – Energie și C16 – REPowerEU, au fost adoptate de Ministerul Energiei.În urma solicitărilor primite, prin
Pentru anul acesta, veniturile totale estimate ale municipiului Oradea sunt de 3,7 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 750 de milioane de euro, ceea ce reprezintă cel mai mare buget din
Bugetul pe anul acesta al Județului Arad este estimat la 945 milioane de lei.Este al doilea an consecutiv când 70% din buget este dirijat spre investiţii, a spus președintele Consiliului Județean
Constructorii turci se pare că vin cu forță de muncă mai ieftină decât pot asigura constructorii români, ceea ce ar fi făcut ”neobișnuit de ieftină” oferta lor pentru contractul de construire a
„Anual, ritmul de mutare a persoanelor din oraș la sat e în creștere. Tendința a fost accelerată în perioada pandemiei, dar își menține același trend și acum. Motivele – diverse. Dar majoritatea
Lucrările propuse printr-un nou proiect de dezvoltare imobiliară sunt tot mai aproape de a fi demarate, documentația fiind pe cale să obțină autorizația de construire. Planul prevede edificarea
Realizarea de noi spații de producție și depozitare figurează pe lista de investiții a unor firme locale. Una dintre documentații prevede edificarea unei hale cu spații de producție. Documentația
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de proiectare și execuție lucrări construcții. Valoarea totală a acestui contract este
Patru hale, în care se vor desfășura activități de producție tâmplărie din PVC și aluminiu, depozitare și prestări servicii vor fi construite într-o localitate din apropierea municipiului
Construcțiile aflate pe un teren cu suprafața de aproape 9 mii mp, dintr-un mare municipiu, vor fi demolate. Proprietarul dorește eliberarea terenului pentru a face loc unor noi dezvoltări
Lucrări de modificări interioare, modificări exterioare și extindere a unei clădiri cu funcțiune industrială din Capitală sunt propuse într-un nou plan de investiții. Documentația proiectului
Vor putea începe lucrările de reabilitare a unui pod rutier, lucrări cu o valoare de aproape 4,4 milioane de euro. Aceste lucrări vor fi realizate cu închiderea circulației pe pod. Lungimea
Investitori români pregătesc înființarea de noi unități de producere a energiei folosind surse regenerabile. Costurile necesare pentru înființarea viitoarelor parcuri fotovoltaice au fost estimate
Un contract pentru proiectarea și execuția de lucrări construcții inginerești a fost ofertat de mari constructori. Acest contract are o valoare estimată de aproape 66 milioane de euro, fără TVA
„În urmă cu aproximativ opt ani, când am decis să preluăm în portofoliu această proprietate, viziunea nostră a fost să dezvoltăm aici primul „luxury department store” din țară și să poziționăm
Detalii cheie ale tranzacției: • Tip: Achiziție în etape • Valoare: aproximativ 7.650.000 euro • Industrie: Imobiliare – Logistică • Status: Prima fază finalizată CCP Cooperatief se
Mădălin Mihailovici, Director General al Apa Nova BucureștiProgramul anului 2025 cuprinde investiții în extinderea și modernizarea rețelelor, în sistemul de contorizare inteligentă, proiecte de
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Regia pregătește o licitație pentru vânzarea unui lot de teren cu o suprafață de 54.295 de metri
CPI România, proprietarul clădirii de birouri The Mark, a anunțat astăzi semnarea extinderii contractelor de închiriere cu doi dintre chiriașii săi principali, Deloitte România și WPP. Cele două
Pentru a susține construirea de locuințe accesibile și investițiile în eficiență energetică și renovarea stocului de locuințe, precum și inovația în sectorul construcțiilor, din întreaga Europă, va
Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) derulează, începând cu luna ianuarie 2025, alături de European Construction Industry Federation (FIEC), European Federation of Building
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Compania Klyos Media a ridicat deja structura unui bloc cu 9 etaje și o suprafață construită de 15.858
A fost desemnat câștigătorul contractului de 2,3 miliarde lei, fără TVA, pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcții inginerești, ce vizează calea ferată Craiova – Drobeta Turnu
A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrӑrilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II.Valoarea contractului este de peste 100 milioane de
Accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizică rutieră constând în autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale și drumurile județene a căror
Cei care doresc să își treacă în proprietate terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, precum și curții și grădinii din jurul
Noi contracte de finanțare au fost semnate pentru 21 de proiecte de investiții.Finanțarea va fi acordată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.Valoarea totală a contractelor
Proiectul de construire a Variantei de Ocolire Baia Mare va costa estimativ peste 650 milioane de euro, cu TVA inclus (găsiți detaliile tehnice la finalul știrii).Acest proiect reprezintă o
Printec Group, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții tehnologice pentru tranzacții business-to-customer din Europa Centrală și de Est, se mută în Floreasca Park. Compania a
Edilii unuia dintre marile orașe din țară au pregătit proiectul rutier ce vizează realizarea unui drum între două importante artere de circulație. Costurile necesare pentru realizarea investiției
Un cunoscut om de afaceri pregătește demararea unui amplu proiect de dezvoltare imobiliară care propune construirea de clădiri cu locuințe colective, spații pentru birouri, servicii și comerț
Planul de investiții al unui mare producător vizează edificarea de noi spații pentru dezvoltarea activității sale. Pentru viitoarea hală a fost proiectată suprafața construită totală de peste 11,5
În cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru reabilitarea unui tronson de drum județean au fost depuse contestații pentru toate cele trei loturi. Una dintre firmele contestatoare susține
Contractul de execuție a lucrărilor în cadrul unui proiect de construcții inginerești este greu de atribuit. Dintre cele patru loturi ale contractului, trei nu au primit nici o ofertă și
O noua unitate de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile este pregătită pentru a fi înființată în extravilanul unui mare municipiu. Proiectul, ce vizează realizarea unui parc
O nouă dezvoltare imobiliară, ce prevede edificarea unor clădiri cu locuințe colective, urmează să fie demarată într-o localitate din apropierea unui mare oraș. În total, în viitoarele blocuri se
Deși valoarea totală a contractului este estimată la 81 de milioane de euro, o singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea acestuia. Finanțarea
Între 2020-2024, suprafața netă închiriată (excluzând renegocierile) în București și principalele orașe regionale (Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov) a fost de circa 1,06 milioane mp, conform
- Piața hotelieră locală se așteaptă la 15 noi deschideri până în 2026
- Autostrada Unirii A8 Tg Mures – Tg Neamt: UMB obtine al treilea contract
- INFOGRAFICE Cluj-Napoca devine primul oraș din România unde prețul mediu cumulat al apartamentelor vechi și noi depășește pragul de 3.000 de euro/mp
- Prebet – venituri în creștere, profit net în declin
- CONFIRMARE FOTO Ion Țiriac pregătește sute de apartamente în Timișoara, unde voia să facă mall-uri. Urmează și un turn de 50 de etaje în București
- Autostrada Unirii A8: Constructori romani si turci vor sa construiasca lotul 2b Grinties – Pipirig
- FOTO Ion Crăciunescu se retrage din IBB Holding și din proiectul iResidence. Anterior, și Elisabeta Lipă s-a retras din proiectul imobiliar
- Siderurgistii europeni cer ca UE trebuie sa protejeze acest sector strategic pentru viitorul Europei
- Vor fi reevaluate ofertele pentru construirea unui spital
- Primaria Iasi va plati peste 3 mil lei pentru ajustarea pretului unui contract


