Vastint România a încheiat un nou contract de închiriere cu brandul de bijuterii Pandora, care își mută biroul în Business Garden Bucharest. Business Garden Bucharest are o suprafață închiriabilă
Investiția este evaluată la peste 5 milioane de euro. Compania deține cinci proprietăți, inclusiv cunoscutele Hotel Sinaia, Hotel Cerbul și Vila Camelia din Sinaia, Hotel Ski & Sky din
Grupul Iulius, deținut de antreprenorul ieșean Iulian Dascălu, a obținut certificarea LEED Operations and Maintenance la nivel Platinum pentru cinci proiecte din portofoliu, în urma unui proces de
Proiectul, denumit Chitila Plazza, va avea o suprafață închiriabilă de aproximativ 6.800 mp și urmează să fie livrat până în trimestrul IV al anului 2025. Investiția se ridică la aproape 8
În primele cinci cele mai puternice piețe rezidențiale din afara Capitalei (Timișoara, Iași, Brașov, Cluj-Napoca și Constanța) se realizează doar 63% din numărul total al tranzacțiilor încheiate în
Noi tarife vor fi introduse pentru actualizarea autorizațiilor de înființare în cazul creșterii puterii maxime debitate în rețea, conform unui proiect de ordin al ANRE.De asemenea, contribuția
Senatul a adoptat propunerea legislativă prin care va fi introdus un nou tip de firme destinat tinerilor.Prin aceasta este propusă înființarea unui nou tip de societăți, SRL-FE (firmă de
Firma Construcții Erbașu continuă lucrările de restaurare a clădirii Universității din București, situată pe bulevardul Regina Elisabeta nr. 4-12.Constructorii intervin cu responsabilitate pe o
Persoanele fizice care au achiziționat, intenționează să achiziționeze sau au închiriat locuințe noi sunt invitate de Consiliul Concurenței să completeze trei chestionare privind detaliile despre
Cu toate că este de așteptat ca sectorul construcțiile să înregistreze un declin în România în anii 2025 și 2026, totuși scăderea inflației, a dobânzilor și stabilitatea pieței muncii pot stimula
Un protocol de colaborare pentru promovarea utilizării deșeurilor ca materiale alternative în lucrări de infrastructură rutieră a fost semnat de către Compania Națională de Investiții Rutiere
Unul dintre factorii de evaluare prevăzut în documentația de atribuire a contractului de proiectare și execuție a tronsonului 5 Nod Golăiești – Vamă (Pod peste Prut la Ungheni) aferent autostrăzii
Începând cu 1 septembrie 2025, activitatea desfășurată în plen și în comisii de către membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) ar putea fi neremunerată, potrivit unui proiect de act
Investiții în valoare de aproape 27 miliarde euro ar putea rămâne fără sursă de finanțare dacă nu sunt îndeplinite condițiile stricte impuse de Comisia Europeană. Estimarea pierderii efective este
Dezvoltatorul industrial WDP a anunțat dezvoltarea unui nou centru de distribuție sustenabil, cu o suprafață de aproximativ 54.000 mp, pentru un retailer internațional, în WDP Park București –
Timișoara s-a poziționat ca lider la nivel național în ceea ce privește tranzacțiile rezidențiale și creditele ipotecare în luna mai 2025, conform unei analize recente realizate de Fortim Trusted
În 2010, Medicover cumpărase acest teren cu planul să construiască aici un spital cu 150-200 de paturi. Pe acest teren se planifică realizarea unui ansamblu rezidențial cu 450 de apartamente
Un grafic făcut de VisualCapitalist explorează cele mai scumpe piețe imobiliare din lume, pe baza datelor din decembrie 2024. Clasamentul se bazează pe prețul mediu pe metru pătrat pentru un
În realizarea clasamentului, pentru o mai bună acuratețe, nu s-au luat în calcul veniturile de circa 19,5 milioane de euro realizate de CBRE GWS, deoarece afacerile derulate prin această divizie
Meta Estate Trust (MET), companie listată la bursă și activă în sectorul imobiliar, a anunțat o nouă investiție în industria ospitalității, prin achiziția unui portofoliu de patru vile în cadrul
WDP va începe dezvoltarea unui nou centru de distribuție sustenabil, cu o suprafață de aproximativ 54.000 m², în WDP Park București – Ștefănești, România. Acest proiect, care vizează obținerea
Acesta este cel mai scump activ din România scos la vânzare de Immofinanz până acum, ca parte a planului acționarului majoritar al grupului, miliardarul ceh Radovan Vitek, de a lichida proprietăți
Drumul Taberei este cel mai căutat cartier din București, dar și din România, în rândul cumpărătorilor de locuințe. Berceni oferă, însă, prețuri mai mici și mai multe opțiuni. Cel mai ieftin cartier
Invităm arhitecții din întreaga țară să răspundă apelului nostru și să se înscrie în competiția care aduce în prim-plan excelența, inovația și relevanța arhitecturii contemporane.Este momentul
Polonă 68 Business Center, o clădire de birouri de clasă A situată în zona centrală a Bucureștiului, a obținut certificarea LEED Gold din partea Consiliului U.S. pentru Clădiri Verzi
În contextul presiunilor tot mai mari asupra infrastructurii urbane și a lipsei terenurilor disponibile, compania de servicii și soluții de real estate integrate Nhood propune reconversia
Un ansamblu integrat pentru sortarea și compostarea deșeurilor provenite din parcuri și grădini urmează să fie realizat în Capitală. Valoarea totală a investiției a fost estimată la aproape 39
Este în curs de pregătire proiectul de amenajare a unei promenade verzi în București, care a ajuns acum, după reevaluări și ajustări, la peste 23 milioane euro. Prin proiectarea la faza DTAC
Un ansamblu imobiliar ce va include blocuri cu un total de peste 900 unități locative, spații comerciale și pentru servicii este pe cale să obțină autorizația de construire. De asemenea, vor fi
Guvernul federal a convenit asupra unui buget pentru anul în curs și a planificării financiare până în 2029. ”Proiectul marchează o abatere clară de la anii de paralizie fiscală. Cu toate acestea
Gestionarea siguranței clădirilor este în plină realizare, cu pași importanți pentru evaluarea riscului seismic și implementarea măsurilor necesare pentru protejarea patrimoniului construit.Una
Opt spitale din țară vor primi finanțare pentru extinderea, reabilitarea și dotarea ambulatoriilor integrate, în zonele cu acces limitat.Investiția totală se ridică la 21 milioane euro
Proiectul ce vizează construirea drumului de legătură dintre Autostrada A0 București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă a fost preluat de către Compania
Două contracte de proiectare au fost semnate recent de Impact Developer & Contractor SA, în vederea extinderii portofoliului său de dezvoltări imobiliare, în două zone-cheie din București și
Ministrul Transporturilor, Ciprian ȘerbanNoul ministrul al Transporturilor, Ciprian Șerban, validat aseară de Parlament, și-a anunțat obiectele pentru acest mandat.Acesta are trei obiective
Programul de Guvernare al coaliției PSD-PNL-USR-UDMR și al Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, lansat oficial pentru perioada 2025–2028, a suferit unele modificări notabile față de
Datele Institutului Federal pentru Cercetare în Construcții, Afaceri Urbane și Dezvoltare Spațială (BBSR) arată o creștere medie în cele mai mari 14 orașe germane de 50%, dar asta pentru că sunt
A fost finalizat și recepționat studiul de fezabilitate și urmează să fie demarată licitația pentru proiectare și execuție lucrări de reconfigurare a zonei Dimitrie Pompeiu – Fabrica de Glucoză –
Investițiile au crescut peste nivelul bugetat, generând presiuni suplimentare asupra bugetului de stat, este de părere fostul ministru al finanțelor, Marcel Boloș. Cheltuielile pentru investiții au
Recent, Henkel a închiriat circa 4.000 de metri pătrați pentru un sediul nou amplasat la etajele 10 și 11 din clădirea Equilibrium 2, livrată de suedezii de la Skanska în decembrie 2022. Aceasta
- Chitila: Nou parc comercial, cu 6,8 mii mp inchiriabili
- Contracte, de 62 mil lei, semnate pentru parcuri fotovoltaice
- Varianta de ocolire Timisoara Vest: Vor fi expropriate terenuri din Timisoara, Sacalaz si Sanmihaiu Roman
- Cine este noul ministru al Transporturilor?
- Anghel Saligny: Peste 1 mld lei platiti pentru plata facturilor restante
- Investitii in infrastructura de transport: Care proiecte vor avea prioritate la finantare
- Cum isi propune noul Guvern sa accelereze absorbtia fondurilor europene pentru transporturi si infrastructura
- Programul de Guvernare: Dezvoltare, Administratie Publica, Lucrari Publice si Reforma Administrativa
- Antreprenorii pot beneficia de garantii de stat pentru refinantarea creditelor
- Guvernul Bolojan ar urma sa sisteze semnarea de noi contracte de investitii de catre CNAIR


