Edificarea a două ansambluri imobiliare, ce vor cuprinde, în total, peste 1.200 apartamente, este pregătită de către investitori români. De asemenea, documentația acestui nou proiect de investiții
Blocuri cu regim mediu de înălțime vor forma un nou ansamblu rezidențial, ce urmează să fie dezvoltat în mai multe faze, într-o localitate din apropierea Capitalei. Planul de investiții vizează
Piața rezidențială din București a rămas activă în luna august, înregistrând a doua cea mai bună lună din 2025 în ceea ce privește tranzacțiile de locuințe. Un total de 4.469 de locuințe au fost
Pinum, producătorul de uși și ferestre parte a Nusco, a semnat un acord de finanțare în valoare de peste 10 milioane euro cu BT.Fondurile sunt destinate construirii unei noi fabrici, ca parte a
(A) Evenimentul definitoriu al pieței imobiliare din România, Târgul Național Imobiliar TNI & ZEB EXPO revine în perioada 26-28 septembrie la Palatul Parlamentului cu o ediție specială de
Un nou proiect hotelier se pregătește la Brașov, unde Carolina Hospitality SRL a inițiat demersurile urbanistice pentru construirea unui hotel sub brandul Moxy by Marriott.Proiectul, prevăzut pe
Stația CFR Gara de Nord din București, cea mai mare gară din România, va intra într-un amplu proces de modernizare, consolidare și reabilitare, după ce la începutul lunii septembrie a fost semnată
Piața europeană pentru poduri, secțiuni de pod, turnuri și stâlpi grilaj (din fier sau oțel) a înregistrat o contracție semnificativă în 2024.Consumul a fost în scădere cu 13,2% până la 2,3
Au fost alocați 1 milion de euro pentru a cumpăra locuințe sociale destinate persoanelor cu venituri reduse din Cluj Napoca, după cum a anunțat primarul Emil Boc.Acesta a declarat: „Acum
Blocajul din cadrul proiectului „Cartierul pentru Justiție”, cauzat de insuficiența resurselor financiare, ar putea fi depășit, „de îndată ce Ministerul Finanțelor va aloca Ministerului Justiției
O nouă inițiativă legislativă promite să aducă claritate și predictibilitate pe piața turismului românesc, prin introducerea unei categorii distincte pentru resorturi integrate, premium
Vor fi aduse schimbări importante în procedura de autorizare a specialiștilor din domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, vizând atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice. Aceasta
Construcţiile, sprijinite de finanţările externe şi interne ale proiectelor investiţionale din cadrul bugetar pe termen mediu, vor avansa pe tot intervalul de prognoză 2025 – 2028, cu un ritm mediu
În decembrie anul acesta ar urma să fie finalizate proiectele de construire a tronsoanelor de autostradă dintre Nădășelu și Poarta Sălajului, adică peste 42 km din Autostrada A3 Transilvania
Cel mai lung tronson de șină de tramvai din București, în lungime de 18,18 km, a intrat oficial în proces de reabilitare.Lucrările fac parte din programul municipal de modernizare a
Construcția celui mai mare cămin nou studențesc din țară, realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI) și destinată Universității de Vest din Timișoara, a ajuns la un stadiu fizic de
Lucrările la primul park & ride din municipiul Brașov, situat în cartierul Bartolomeu, sunt în proporție de 99,9% finalizate, iar deschiderea este estimată pentru luna octombrie. Investiția
Primăria Sibiu a semnat contractul pentru reamenajarea spațiului public de pe bulevardul Victoriei, din fața Cercului Militar, cu firma Strabag București, valoarea investiției fiind de 5,83
Proiectele de execuția a unor lucrări de construire și demolare se află în etapa premergătoare obținerii autorizației de desființare, respectiv de construire. Una dintre aceste documentații prevede
Este în pregătire o nouă etapă de dezvoltare a unui mare centru logistic, amplasat în apropierea municipiului București. Ca urmare, beneficiarul a elaborat documentația pentru reglementarea
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de lucrări de construcții nerezidențiale au fost depuse ofertele. Valoarea totală estimată a acestui contract
Un amplu ansamblu imobiliar, cu blocuri ce ar urma să aibă 26 de niveluri, este în pregătire spre a fi dezvoltat într-unul din marile municipii din țară. În acest scop a fost elaborată documentația
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară, inițiat de un antreprenor local, parcurge ultima etapă dinaintea obținerii autorizației de construire. Documentația proiectului prevede edificarea unei
Noi spații urmează să fie construite într-un municipiu din țară pentru dezvoltarea unei afaceri locale. Pe terenul pe care va fi realizat noul proiect de investiții vor fi executate în prealabil
Concurență puternică în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere cu valoarea estimată de aproape 60 milioane de euro, după cum arată numărul
Noi investiții sunt pregătite pentru a fi realizate în țara noastră pe piața producției de energie electrică din surse regenerabile. Este vorba despre mai multe parcuri fotovoltaice, cu puterea
Gradul de ocupare a hotelurilor din România a crescut cu aproximativ 4% în S1 2025 față de perioada similară a anului trecut, în timp ce tariful mediu zilnic (ADR) a înregistrat o creștere de circa
Comisia Europeană alocă României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), potrivit alocărilor provizorii pentru
În perioada în care Sorin Grindeanu, actualul președinte interimar al PSD, era ministru al Transporturilor, ministerul a primit bani din fondul de rezerva bugetară pentru a continua lucrările la
Apex Alliance Hotel Management l-a numit pe Tadas Ėvaltas în funcția de Director General al hotelului The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection. El o succede pe Aušra Lučinskaitė, care a
Activ Property Services numește un nou Partener în divizia industrialăRealestate MagazineSep 9, 2025, Real NewsShare on Facebook Tweet on Twitter Citește mai mult pe REAL ESTATE
Federația Constructorilor de Locuințe din Marea Britanie (HBF) avertizează că autorizațiile de construire au atins cel mai scăzut nivel din 2012, conform celui mai recent raport al acesteia
România are în prezent peste 1.280 de proiecte de energie regenerabilă cu puteri de peste 1 MW, aflate în diferite etape de racordare la rețelele electrice. Datele operatorilor de rețea arată o
Pentru dezvoltarea de capacități de producție și capacități de producere și stocare a energiei din surse regenerabile cu o putere totală instalată de până la 400 MW, Electrică și Romgaz au semnat
La sediul SIJ Acroni, un important producător european de oțel cu sediul în Slovenia, GEORIS își demonstrează producția de blocuri de pavaj folosind reziduuri industriale. Credit foto: Gregor
Au început lucrările la unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură rutieră din județul Maramureș, a anunțat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.Este vorba
Senatul a adoptat o modificare legislativă care facilitează modernizarea infrastructurii energetice și petroliere, cu efecte directe asupra utilizării terenurilor agricole. Schimbările din Legea
Mari contracte rutiere sunt încă în așteptarea alocării fondurilor pentru a putea fi semnate contractele, deși constructorii au fost desemnați cu mai mult timp în urmă.În această situație se
A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de construire a Variantei de Ocolire Giurgiu -12 km de drum nou, după cum a anunțat președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu.Centura ocolitoare a
Lucrările pentru construirea unui nou ansamblu imobiliar sunt tot mai aproape de a fi demarate, proiectul aflându-se în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Sunt prevăzute să fie
- Dezvoltarea unui mare ansamblu continua cu peste 300 de apartamente
- Un nou cartier de case va fi construit langa un mare municipiu
- Cities of Tomorrow 2025 merge la Timișoara
- Un parc eolian va fi infiintat cu peste 200 mil euro
- Viitor ansamblu, cu aproape 130 apartamente, langa Capitala
- O hala de langa Bucuresti va fi extinsa cu peste 3 mii mp
- O singura oferta pentru lucrari rutiere de 16 mil euro
- Contract lucrari constructii ingineresti, de 10 mil euro, primeste putine oferte
- Vor incepe lucrarile de construire a unei centuri ocolitoare
- Marina Snagov se lansează pe piața imobiliară cu un proiect în valoare de 40 milioane €, 33 vile de lux și o seară de peste 1 milion de €, sub străluciri de diamante și haute couture


