Deficitul bugetar s-a redus la 5,39% din PIB pe primele trei trimestre ale acestui an, față de 5,47% din PIB înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.Indicatorul ”confirmă tendința de
Din cele peste 30,98 miliarde euro alocate pentru țara noastră din fondurile UE pentru Politica de Coeziune 2021 – 2027, până la finele lunii septembrie a.c. România a primit puțin peste 5,2
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a stagnat, înregistând numai o creștere marginală, nesemnificativă de 0,3 puncte, în luna septembrie.Anticipațiile de creștere
Procedura de atribuire a contractului pentru modernizarea drumului național DN2C Buzău – Slobozia nu poate continua, fiind blocată de o situație controversată.Patru dintre cele cinci oferte
Cu toate că Autostrada A1 Sibiu – Pitești are termen de finalizare în 2027, totuși din vara anului viitor am putea să circulăm prin tunelurile Daniela și Alina, care se construiesc pe secțiunea 4
Holdingul imobiliar Meta Estate Trust reia propunerea de acordare a dividendelor în numerar din profitul net obținut în 2024, în valoare totală de aproximativ 6 milioane de lei. Propunerea, supusă
Cluj-Napoca se afirmă în 2025 drept cea mai dinamică piață imobiliară din România, marcând două recorduri istorice: cea mai mare finanțare de dezvoltare imobiliară, de 400 de milioane de euro
Dezvoltatorul Nusco Imobiliara va lista pe 28 octombrie prima sa emisiune de obligațiuni corporative garantate, în valoare totală de 25 milioane de lei, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare
Cluj-Napoca își consolidează și în 2025 statutul de cel mai performant oraș din România, potrivit celei de-a doua ediții a City Index, analiza comparativă realizată de Institutul pentru Orașe
Planul de investiții al producător de ciment vizează realizarea unei unități de producție și reabilitarea clădirii administrative existente. Acest proiect a ajuns în etapa premergătoare obținerii
Un centru comercial de anvergură, cu spații de alimentație publică, urmează să fie dezvoltat într-o localitate din apropierea unui mare municipiu. Proiectul, ce prevede realizarea unei suprafețe
Un amplu proiect de investiții în producția de energie electrică din surse regenerabile a fost pregătit spre a fi realizat în țara noastră. În prezent, acest proiect își urmează parcursul
Un nou ansamblu cu spații logistice este prevăzut să fie construit într-o localitate din apropierea municipiului București. Investiția vizează edificarea a patru hale cu spații de depozitare
Pentru a oferi o calitate superioară a vieții, orașele trebuie să se adapteze schimbărilor climatice, dar și celor geopolitice actuale, să valorifice, prin inovație, resursele existente
Vor începe lucrările într-o nouă etapă de realizare a unui important proiect rutier ce are valoarea totală de peste 100 milioane de euro. În actuala etapă vor fi executate lucrări în valoare de 15
Piața globală a bobinelor de otel laminat la cald a înregistrat tendințe opuse în regiunile cheie de la începutul lunii octombrie, conform GMK Center.Prețurile europene au crescut pe fondul
Tranzacția prin care Electro Alfa Servicii Inginerie SRL, parte a grupului Electroalfa, intenționează să preia Elcomex IEA SA a fost autorizată de către Consiliul Concurenței.Grupul Electroalfa
Timp de decenii, UE a considerat că problema locuințelor nu o privește. Dar includerea subiectului pe agenda summitului liderilor europeni înseamnă că, pentru prima dată, Consiliul European
După ce au fost pierdute fondurile nerambursabile alocate din PNRR pentru construirea unei termocentrale pe gaz la Craiova, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului, a anunțat că este în
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului ConcurențeiImpunerea unei limite privind cantitățile de ciment importate din țările non-UE ar putea crește riscul apariției unor comportamente
Pentru a putea dezvolta spații de cazare hotelieră, proprietarul terenului face demersurile necesare pentru reglementarea din punct de vedere urbanistic. În prezent, acest proiect parcurge etapele
Proiectele ce vizează edificarea de noi spații pentru dezvoltarea unor afaceri locale au ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Una dintre documentații prevede
Într-unul din marile municipii din țară este în pregătire proiectul de dezvoltare imobiliară ce vizează construirea unui ansamblu cu blocuri ce vor avea până la 15 niveluri. Pentru aceasta, este
Edilii unuia dintre marile municipii din țară au decis să realizeze o parcare supraetajată. Valoarea totală a investiției a fost estimată la aproape 12 milioane de euro, potrivit indicatorilor
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări pentru regenerare urbană, a cărui valoare totală este estimată la aproape 10
Un nou ansamblu imobiliar urmează să fie dezvoltat într-o localitate din apropierea unui mare municipiu. În incinta noilor clădiri vor fi realizate aproape 180 de unități locative. Documentația
Un nou pod rutier va fi construit pe un drum național în locul celui existent, vechi de peste 70 de ani. Valoarea proiectului este de peste 50 de milioane de euro. Durata de execuție a lucrărilor
Vor începe lucrările într-o nouă etapă de realizare a unui important proiect rutier ce are valoarea totală de peste 100 milioane de euro. În actuala etapă vor fi executate lucrări în valoare de 15
Județul Constanța a concentrat cel mai mare număr de structuri de primire turistică, conform datelor Institutului Național de Statistică.Mai exact, Constanța avea 1.752 structuri turistice
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a premiat performanțele mediului de afaceri din sectoarele 2 și 5 ale Capitalei, în cadrul Topului Firmelor din București – etapa pe
Controalele ANAF se vor înteți, infrastructura instituției va fi modernizată și digitalizată, iar legislația privind combaterea evaziunii fiscale va fi mai dură.Acestea sunt noile obligații
Lucrările la Autostrada A3 Transilvania, pe segmentul care leagă Cluj-Napoca de Oradea, au continuat să avanseze în anul curent, însă nu pare că vreun nou tronson va fi inaugurat anul acesta.De
Antreprenorul italian Rizzani al proiectului de construire a Centurii Sud Craiova a început să înlocuiască, pe cheltuiala sa, grinzile prefabricate montate la pasajul peste calea ferată de pe
Finanțarea pentru continuarea investițiilor în infrastructura unităților sanitare preluate din PNRR ar urma să fie asigurată printr-un nou apel de proiecte, aflat în pregătire.Proiectele vizează
Va fi lansată o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanțare destinate fermierilor și procesatorilor interesați să investească în energie verde pentru propriul consum.Ghidul solicitantului
Toate cele șapte propuneri de investiții transmise de către Ministerul Transporturilor, prin intermediul Fondului pentru Modernizare, au obținut finanțare din partea Băncii Europene de Investiții
Europa este singura regiune care înregistrează o creștere în construcția de hoteluri, conform Hotel News Resource.Marea Britanie și Germania conduc expansiunea sectorului hotelier european, în
Hale de depozitare și anexe urmează să fie edificate într-o localitate din apropierea Capitalei. Acest nou proiect de investiții prevede realizarea unei suprafețe construite ce depășește 13 mii mp
Un amplu program de investiții în înființarea de unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile a fost pregătit de către investitori străini spre a fi derulat în țara noastră
Mai multe firme s-au arătat interesate de un contract de lucrări construcții inginerești a cărui valoare totală este estimată la 12 milioane de euro. Finanțarea este din fonduri europene, prin
- Noua schema de comercializare a certificatelor de emisii CO2, aprobata de Guvern
- Noi spatii de productie, pentru o multinationala si o firma locala
- Spatii comerciale din provincie, in curs de autorizare
- Comisia Europeana a aprobat varianta finala a PNRR Romania: A7 va fi finantata din fonduri nerambursabile
- Nordul Capitalei, magnet pentru investiții imobiliare. Ivory Residence și Horizon City, două proiecte semnate de investitorul britanic Ghai Sant Ram
- REDPORT își consolidează echipa de management și îl numește pe Sorin Ioan Blaga în funcția de Director Comercial
- Ministerul Finantelor si BID lanseaza produse de garantare pentru IMM-uri
- Iată finaliștii Galei Premiilor Real Estate 2025 | Câștigătorii dezvăluiți pe 30 octombrie
- Vom avea sase noi statiuni turistice, ce vor putea accesa fonduri pentru investitii in turism
- Investitii pentru consolidarea cladirilor cu risc seismic – conditii noi pentru finantarea de la bugetul de stat


