Locuințe colective, spații pentru comerț și servicii vor fi realizate în noi blocuri cu câte 14 niveluri ce urmează să fie edificate în municipiul Bucuresti, de către un dezvoltator local. De
Un grup de crimă organizată care implica funcționari publici suspectați de abateri în procedurile de subvenționare pentru reconstrucția spațiilor de cercetare a fost destructurat de către Parchetul
Minsitrul Finanțelor, Alexandru NazareDeclarația Unică (212) este acum precompletată cu datele fiscale disponibile în sistemul Administrației fiscale, inclusiv veniturile raportate de
O reducere importantă în primul trimestru a afacerilor firmelor din industrie, ce livrează atât pe piața internă, cât și pe cea externă, reiese din aprecierile agenților economici, potrivit
În cadrul măsurilor pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor pentru construcții a fost aprobată Lista cuprinzând
Pentru construirea Drumului Expres Brăila -Tulcea, ”Dobrogea Expres”, investiție estimată la opt miliarde lei, a mai făcut un demers.Astfel, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a
Au fost emise ordinele de începere a lucrărilor pentru construirea a trei noduri rutiere importante, amplasate pe trei autostrăzi din rețeaua națională.În perioada următoare, constructorii vor
Încă peste 2500 km de cale ferată din țara noastră vor fi modernizați în următorii 24 de ani.Din punct de vedere strategic, Ministerul Transporturilor și-a asumat creșterea numărului de kilometri
Prețurile țițeiului au scăzut cu aproximativ 13% după anunțul făcut de Trump privind armistițiul de două săptămâni și confirmat de Teheran.Dar aceste cotații rămân mult peste nivelurile de
Primii 43 de kilometri ai drumului expres Suceava – Siret au constructori desemnați.Astfel, pentru cele două loturi ale acestui drum expres a fost aleasă oferta de proiectare și construire, în
Șocul energetic va duce la creșterea prețurilor materialelor de construcție, apreciază analiștii de lNG ThinkProducătorii folosesc mai puțin cărbune decât o făceau înainte, dar, comparativ cu
Prețurile locuințelor, măsurate prin indicele prețurilor locuințelor, au crescut cu 5,1% în zona euro și cu 5,5% în Uniunea Europeană, în trimestrul al patrulea al anului 2025, comparativ cu
Guvernul propune crearea unui program unic prin fuziunea Programului Dezvoltare Durabilă 2021–2027 cu Programul Tranziție Justă 2021–2027, în contextul evaluării intermediare (mid-term review –
La scurt timp după inaugurarea unor tronsoane din Autostrada Moldovei (A7) au fost semnalate probleme precum tasări locale ale carosabilului, desprinderi de balize antiorbire sau deplasări ale
Șoferii vor mai avea de așteptat până când municipiul Bistrița va avea o variantă ocolitoare, proiect inițiat încă din 2019, printr-un acord de colaborare între Primăria Bistrița și CNAIR.Totuși
Guvernul pregătește majorarea semnificativă a plafonului de împrumut pentru autoritățile locale în 2026, în încercarea de a preveni blocajele financiare ce ar putea afecta derularea proiectelor de
Disputa juridică dintre constructorii UMB și Danlin XXL, privind atribuirea unor contracte pe autostrada A8, s-a încheiat cu un rezultat împărțit între cele două companii.Pe de o parte, UMB a
Termenul limită pentru implementarea și finalizarea decontării investițiilor finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va fi prelungit, după cum a
Seria majorărilor de prețuri, pentru unele materiale de construcții, a început în acest an pe măsură ce a avut loc scumpirea materiilor prime, a carburanților, dar și creșterea celorlalte costuri
O mare companie multinațională intenționează să realizeze o nouă investiție în țara noastră. Documentația elaborată în acest sens vizează extinderea halei de producție și a platformei betonate. În
Proiectul de realizare a unei unități comerciale a ajuns în etapa dinaintea obținerii autorizației de construire. Investiția include și executarea lucrărilor de realizare a unor construcții anexe
Proiectul de investiții al unei firme locale vizează realizarea unei hale care include o zonă de depozit frigorific, precum și spații administrative. Investiția prevede, de asemenea, construirea
Dezvoltatori imobiliari locali intenționează să construiască un ansamblu format din mai multe hale cu spații de producție, depozitare și spații administrative, Ansamblul va avea suprafața
Pe lista de investiții a edililor unui județ figurează un proiect important, ce prevede crearea unei legături rutiere, inclusiv pietonale și ciclabile. Valoarea totală a investiției a fost estimată
Vor fi intensificate controalele în teren la operatorii care exploatează agregate minerale din albiile cursurilor de apă.Premierul Ilie Bolojan a cerut înăsprirea „în baza unui calendar
A fost desemnat constructorul pentru încă un tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca) -Iași – Ungheni, proiect strategic finanțat prin Programul SAFE. Este vorba de tronsonul 2 Târgu Frumos –
Noile reglementări cunoscute sub denumirea de „legea Nordis”, aplicabile din 9 martie 2026, au schimbat modul în care sunt abordate dezvoltările rezidențiale aflate în execuție.În acest context
Pentru dezvoltatorii imobiliari, respectarea prevederilor privind siguranța în locuințe nu este doar o obligație de conformitate, ci și un indicator al calității proiectului și al
Firma Construcții Erbașu readuce la viață o clădire istorică de referință pentru patrimoniul național. Este vorba despre Palatul Administrativ Dolj din Craiova.Constructorii intervin cu
Arabia Saudită a majorat prețul țițeiului său emblematic, Arab Light, pentru Asia, în luna mai, la un preț record față de prețurile de referință din Orientul Mijlociu, conform OilPrice.com.Asta
Autostrada A0 Bucuresti Nord ar putea să nu fie gata integral nici anul acesta, așa cum ne-au promis autoritățile.Lucrările pe lotul 1 Joița – Corbeanca al acestei autostrăzi continuă în formula
Pe terenuri deținute de copiii omului de afaceri Adrian Mititelu, cunoscutul patron al echipei de fotbal FC U Craiova 1948, ar urma să fie dezvoltat un ansamblu imobiliar cu 16 clădiri.În zona
Reprezentanții sectorului de construcții de drumuri urmează să solicite Executivului o măsură considerată esențială pentru supraviețuirea companiilor în actualul context economic: reducerea
Lucrările prevăzute pentru realizarea unei clădiri cu spații comerciale destinate închirierii sunt tot mai aproape de a fi demarate, proiectul fiind pe cale să obțină autorizația de construire
Proprietarul unui teren a cărui suprafață depășește cinci hectare a decis să-l pregătească pentru dezvoltarea unui parc comercial. În acest scop face demersurile necesare pentru reglementarea
O zonă mixtă, cu locuințe colective și spații pentru servicii, urmează să fie reglementată urbanistic într-un mare municipiu, pe terenuri cu suprafața de șapte hectare. Documentația parcurge
Un amplu ansamblu cu locuințe colective, spații comerciale și birouri, în cadrul căruia nivelul maxim de înălțime propus este de 33 niveluri, ar urma să fie dezvoltat într-unul din marile municipii
Dezvoltatori imobiliari pregătesc ultima etapă de execuție a proiectului lor rezidențial, din apropierea unui mare municipiu. Astfel, a ajuns în prezent în etapa premergătoare obținerii
Dezvoltarea unui mare ansamblu imobiliar rezidențial continuă, fiind pregătite noi etape de execuție. Blocurile prevăzute să fie realizate în aceste noi etape vor cuprinde, în total, peste 150
Achiziţia lucrărilor de construcţie a unui pod situat pe drumul judeţean DJ 112 la kilometrul 7+210, în comuna Hărman, județul Brașov a fost reluată.Inițial a fost lansată anul trecut, dar
- Inregistrarea comunitatilor de energie: Noi propuneri
- Arhitectul-sef al municipiului Baia Mare, anchetat penal pentru mita
- Locuirea moderna: Cum se schimba arhitectura rezidentiala in noile proiecte imobiliare
- Autostrada A8, Letcani – Iasi: A fost ales constructorul cu o oferta mai mica cu un sfert decat valoarea minima estimata
- Trei oferte pentru un contract estimat la pana la 13 mil euro
- Achizitii publice: Ce controleaza Curtea de Conturi?
- Un ansamblu rezidential, cu peste 100 de locuinte, va fi construit langa Capitala
- Parc industrial privat, infiintat pe terenuri de 6 hectare
- Cladire cu aproape 16 mii mp scd, intr-o zona turistica
- Noi spatii de depozitare vor fi edificate pentru o multinationala


