Pânza de păianjen îşi dispută în aceste zile titlul de “cel mai rezistent material biologic” cu un melc marin turtit (Patella vulgata) după ce o
Documentele necesare pentru fuziunea RADET-ELCEN ar putea fi gata în luna noiembrie, iar fuziunea s-ar putea realiza până la finalul anului, a afirmat, joi, Adrian Cristea, director
Grecia a înaintat miniştrilor de finanţe din zona euro cererea pentru prelungirea acordului de ajutor financiar cu şase luni, a anunţat joi Jeroen Dijsselbloem
Executivii de top din România se declară optimişti privind evoluţia din acest an a afacerilor pe care le conduc, majoritatea respondenţilor unui studiu realizat de EY
Rafinăria RAFO Oneşti va fi vândută la fier vechi, după ce firma care deţine participaţia majoritară, controlată de un cetăţean rus, a votat
Creditele neperformante ar putea să scadă anul viitor la 10%, dacă se păstrează ritmul înregistrat anul trecut, când ponderea s-a redus la circa 14%, de la 23%, a
Compania OMV Petrom (SNP), din grupul austriac OMV, va demola o parte din construcţiile şi instalaţiile aflate pe platforma rafinăriei Arpechim Piteşti, pentru a construi
Pentru toti guvernatorii bancilor centrale, din Noua Zeelanda si pana in Canada, politicile monetare sunt dictate de influenta bunurilor din economia locala in stabilirea preturilor de piata, in
Accizele si TVA vor fi reduse inainte de finalul acestui an, in avans fata de programul anuntat prin proiectul noului Cod Fiscal, pentru ca populatia sa nu-si amane comportamentul de consum, mai ales
LeasePlan Romania a lansat un produs de leasing operational auto special dedicat IMM-urilor, menit sa atraga noi clienti in portofoliul companiei si sa optimizeze costurile clientilor cu pana la 20%
Oficialii Băncii Centrale Europene s-ar simţi mai liniştiţi dacă Grecia va impune restricţii asupra mişcărilor de capital pentru a contracara retragerile
Guvernul japonez şi alte organizaţii locale au fost ţinta a peste 25 de miliarde de atacuri informatice în 2014, adică dublu faţă de anul precedent, potrivit unei
Capitala ungară ar fi devenit terenul de joc preferat al serviciilor secrete ruseşti în Europa, susţine publicaţia elveţiană de limba franceză "24
Evolio are de astazi, un nou director de vânzări în persoana lui Ștefan Rădoi.
Read full article on Capital
Rusia ar putea folosi împotriva ţărilor baltice, membre ale NATO, strategia pe care este acuzată că a pus-o în aplicare pentru a destabiliza Ucraina, a avertizat
D-Link, expertul in rețelistică, a lanseat în România o gamă nouă de produse dedicate casei inteligente, mydlink Home.
Read full article on Capital
Banca Naţională a României a implementat soluţia standard BearingPoint de raportare, ABACUS/Regulator, pentru a se conforma noilor cerinţe ale Autorităţii Bancare
Vâlcov: Accizele şi TVA vor fi reduse înainte de 2016, să nu amânăm consumul din noiembrie-decembrie
Accizele şi TVA vor fi reduse înainte de finalul acestui an, în avans faţă de programul anunţat prin proiectul noului cod fiscal, pentru ca populaţia să
Activitatea din piata imobiliara din Romania debuteaza cu optimism in 2015, cresteri remarcabile fiind asteptate in special pe segmentele-cheie, cum ar fi piata de birouri si cea de investitii
Volkswagen domina topul celor mai vandute modele auto din Europa in luna ianuarie.
Read full article on Ziare.com
Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a lansat o noua licitatie deschisa pentru 'Cresterea capacitatii de interconectare a sistemelor informatice si bazelor de date ale institutiilor publice
Bellperre nu este încă un nume foarte cunoscut, dar nici complet nou pe piața telefoanelor de lux. Un telefon cu taste și fără funcții prea complicate, dar lucrat
Mă rog, revine e mult spus, având în vedere că nu e vorba decât de o revenire a numelui, care, în cazul generației anterioare, se transformase în
Constructorul corean LG, care în ofertă modelul ”G Watch R”, considerat unul, dintre cele mai arătoase ceasuri inteligente, plusează și prezintă primele
Domnul Ionescu a ramas fara servici in luna iunie anul trecut. Patronul firmei la care lucra a fost arestat, actele firmei au fost ridicate, astfel ca Ionescu nu si-a putut face nici macar
Cotația barilului de țiței care a scăzut la jumătate în ultimul trimestru al anului trecut a avut un impact negativ asupra rezultatelor financiare ale companiei OMV
Situaţia de pe piaţa valutară din Republica Moldova şi contextul economic actual vor fi examinate joi dimineaţă, în cadrul unei şedinţe de
Singurul producător de troleibuze din ţară nu mai face mijloace de transport în comun noi.
Read full article on Capital
Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în creştere cu 0,36%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 18.264,79 puncte, în creştere cu 65,62
Rata locurilor de muncă vacante a fost în trimestrul IV al anului trecut de 0,91%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 0,17
Google ar putea fi anchetat de autoritatile americane antitrust, dupa ce rivalul sau rusesc, Yandex, a acuzat compania americana de concurenta neloiala.
Read full article on Ziare.com
Profitul net al OMV Petrom s-a redus anul trecut la sub jumatate din cel inregistrat in 2013, ajungand la 2,1 miliarde de lei, compania inregistrand pierderi de 307 milioane lei in ultimul trimestru
OMV Petrom a inregistrat performante mai slabe in 2014 fata de 2013, potrivit datelor transmise BVB. Astfel, profitul net a fost de 2,1 miliarde de lei in 2014, fata de 4,8 miliarde de lei in 2013
Preţurile petrolului scad din nou. După o perioadă în care s-au aflat pe un uşor trend ascendent, cotaţiile au scăzut din nou brusc.
Read full article on Capital
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a obținut anul trecut un profit net de 2,1 miliarde de lei, în scădere cu 56% față de rezultatul net obținut
Pentru a putea face față condițiilor actuale de piață, OMV Petrom anunță, în comunicatul privind rezultate anuale obținute anul trecut, că ia
„Rusia, o ameninţare pentru ţările Baltice după conflictul ucrainean, avertizează secretarul britanic al Apărării”, citim în pagina
CEC Bank va putea acorda în acest an prin programul "Prima casă", în urma suplimentării plafonului de garantare, credite în valoare totală de peste 735 milioane lei
Profitul net al OMV Petrom s-a redus anul trecut la sub jumătate din cel înregistrat în 2013, ajungând la 2,1 miliarde de lei, compania înregistrând pierderi de 307
Producătorul de gaze naturale Romgaz (SNG) a avut anul trecut un profit de 1,43 miliarde lei (322 milioane euro), în creştere cu 44% faţă de cel din 2013, iar cifra de
- Un copil de 14 ani a socat lumea auto: Nu se poate sa faca asta! A fost halucinant
- "Extremismul violent şi terorismul lovesc peste tot în lume"
- Samsung face o miscare indrazneata pentru a lua fata Apple
- Noul Cod Fiscal: Guvernul jongleaza cu fiscalitatea si face promisiuni pe care nu le-a tinut pana acum
- Cea mai desteapta casa: O configurezi cu telefonul si nu consuma deloc energie (Foto)
- FMI admite ca TVA e mare in Romania, dar reducerea sa trebuie sa vina cu taieri bugetare - surse
- Relaxarea fiscala propusa prin noul Cod Fiscal va duce la un gol bugetar de 37 de miliarde de lei
- Valcov, despre FMI: Nu mai e cazul ca profesorul sa ne arate unde e tabla si unde e usa
- Avertisment legat de reducerea TVA: Guvernul trebuie sa faca si asta!
- Cedeaza Grecia? Anuntul de ultima ora facut de Atena


